Cele mai noi articole

Pentru a darui, trebuie intai sa ai ce sa daruiesti

Pentru a darui, trebuie intai sa ai ce sa daruiesti

Scrie pentru noi

Pana acum am ascultat mii si mii de sfaturi. Poate printre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodata au fost: „stai departe de oamenii care te fac sa te simti ca esti greu de iubit” si „fa ce e mai bine pentru tine”.

Ambele sunt sfaturi egoiste – daca le pot numi asa – dar lumea in care traim s-a schimbat atat de mult, incat egoismul in doze „sanatoase” este absolut necesar.

Oamenii nu mai au timp sa asculte, oamenii nu mai au timp sa dea sanse si nu mai au dorinta de a aprofunda unele lucuri care se intampla. Societatea denaturata in care traim ne face sa „traim momentul” si ne invata sa „mergem mai departe”, ambele vazute doar din punct de vedere egoist.

Nu imi aduc aminte cand a fost ultima oara cand am intalnit o persoana indreptata spre lucrurile sufletesti. Nu imi aduc aminte cand am intalnit ultima persoana cu un suflet mare si altruista. Tind sa cred ca aceasta umanitate aflata in declin se uita pe zi ce trece la tot ce tine de material, de castigul imediat, lasand pe ultimul plan problemele sufletesti. De spiritualitate nu se mai pune problema. Ce imi da speranta si incredere in viitor este ca din miile de oameni cu care am interactionat, am vazut scantei in sute dintre ei. Am vazut oameni care sunt dornici sa invete despre ei, despre zgarieturile aflate inca pe sufletele lor, oameni care doresc sa se „panseze” si care doresc sa ii ajute pe cei din jurul lor.

Este usor ca la prima adiere de vant sa lasi totul balta si sa mergi mai departe in loc sa ramai acolo unde esti si sa lupti pentru un bine general. Poate ca gandurile mele la ceas de seara sunt utopice, insa vreau sa cred ca lumea (desi aflata in declin din toate punctele de vedere) se trezeste si doreste sa vada dincolo de ceea ce putem vedea cu ochiul liber.

Relatiile interumane sunt din ce in ce mai superficiale si mai dificile. „Omul tau”, sau pe cel pe care il consideri a fi aproapele tau, adesea are mai multe defecte decat are calitati – nu este un lucru de blamat, insa important este sa vrea sa devina un om mai bun.

Apreciez linistea, apreciez arta si apreciez tot ceea ce este frumos (in exterior, dar mai ales in interior). Apreciez omul care isi doreste sa isi depaseasca conditia de animal intelectual numit in mod gresit „om”.

Sunt convinsa ca daca stati de vorba cu voi insiva si va veti analiza cat se poate de obiectiv punctele voastre forte si greselile pe care le-ati facut, daca v-ati uita in ce isi doreste cu adevarat sufletul vostru, ati observa ca avem nevoie de iubire, liniste, pace si caldura sufleteasca si ca singurele persoane carora trebuie sa cerem toate aceste lucruri suntem noi in primul rand. Pentru a putea darui, trebuie intai sa ai ce sa daruiesti.

Sharing is caring...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someonePrint this page

Comments

comments

Descarca gratuit meditatia

Afirmatii pozitive – Legea Atractiei

Bine ai venit, numele meu este Sylvia

Astazi as vrea sa iti ofer gratuit una dintre cele mai bune meditatii ale mele in format MP3 – “Afirmatii pozitive – Legea Atractiei”. Astfel, vei redobandi puterea de a-ti slefui viata prin intentie, vointa, emotii si ganduri.

De asemenea as vrea sa iti ofer lunar si alte materiale gratuite prin newsletter

Maria Victoria Negru

2Comments
  • Bodu/ 24.01.2017Răspunde

    Mergem înainte agresiv, contra cronometru, de parcă la finalul cursei am fi câștigătorii de necontestat al celui mai important și mai de preț premiu din viață – iubirea de sine. Uitând că recompensa cea mai valoroasă pentru noi este, de fapt, bunăstarea sufletească a celor pe care-i iubim. A mult prea îndepărtatului, de-acum, aproape al nostru.

    Și ne imaginăm astfel că trăim. Că iubim. Că suntem toți numai o fericire și-un soroc atins. Că viața noastră e plină de sensuri și realizări. Că, în acest mod, într-o căutare mobilizatoare de noimă, printr-o acțiune comună de coaching persuasiv, devenim creativi, unici și originali. Împliniți.

    Am rătăcit pe drumul sinuos al arivismului, inclusiv spiritual, nu numai material, exact ceea ce poate să confere existenței noastre sens, adevăr și menire: afecțiunea și grija pentru cei de lângă noi.

    Avem antrenori de dezvoltare personală, avem îndemnuri și exerciții stimulative întru propășirea adulației proprii, și ne predăm în mâinile unor așa-ziși guru pentru a fi instruiți întru egosim, de parcă instinctele noastre primare ar fi intrat lenevos într-o eră a hibernării. Și, astfel aliniați, disciplinați ca orice masă amorfă, de manevră, așteptăm ca alții să ne indice cu prepotență ce și cum avem de trăit și de simțit, devenind astfel, încetul cu încetul, doar un fel de marionete dezolante, costumate pe interior în uniforme fără personalitate, doar pentru a defila ulterior victorios și cocoșat prin viață, cu un mănunchi semnificativ de chei atârnate de cingători, precum chelarii din vremurile de demult: cheia succesului, cheia pozitivismului, cheia schimbării, cheia performanței, cheia Eu-lui, a cocoțării pe scara socială, a atingerii Nirvanei, a Zen-ului și alte chei de tot felul, mai mici ori mai mari, de amușinare, pipăire și descătușare de țeluri, care mai de care mai abracadabrante. Chei împovărătoare, care nu deschid la final niciun fel de ușă, nici măcar pe cea iluzorie, a speranței.
    Trăim vremuri pline de abundență. Avem de toate: amor propriu, respect de sine, ba chiar și oglinzi perfect lustruite, în care să ne proiectăm sublima noastră desăvârșire și vanitatea neostoită, precum niște Narciși ai timpurilor moderne. Numai că am început să stăm din ce în ce mai prost cu sănătatea și armonia vieții noastre de ființe sociale. Uitând că Narcis a murit pentru că s-a iubit și s-a căutat excesiv, și pentru că nu a vrut să se dăruiască. Atât de mult ne pierdem în căutarea propriului ego, încât ni s-au curbat siluetele sufletești, sub greutatea revelatoare a cheilor mărețe, aninate greoi de brâul nostru spiritual. Iar despre aproapele nostru și dramele sale, nici că mai poate fi vorba într-o viață atât de plină de noi înșine.

    Țintim săgeți otrăvite direct către inima celor dragi, numai pentru orgoliul de a fi puternici. Mai puternici ca ei, desigur, pentru că acesta e sigurul grad de comparație pe care-l cunoaștem: suntem noi și restul lumii, imediat apropiate, cea care sălășluiește undeva, prin preajma măreției noastre, pe la demisol. Pentru mândria de a avea dreptate, de a fi numărul 1, nu numai că le ignorăm strigătele de ajutor, ci le mai și îndesăm pe gât călușul plictiselii noastre, surde și oarbe la întâmplările unor perdanți. Pentru victoria crudului adevăr asupra bunătății sufletești. Suntem cinici, pentru că am descoperit arma imbatabilă a sincerității absolute, și-i spunem unui condamnat la moarte, privindu-l drept în ochi: “vei muri”. Pentru că avem dreptate, știm cu certitudine, chiar noi am construit eșafodul unde-și va petrece ultimele clipe, înainte de a-i fi decapitată credința în semeni, iar speranța lui, pusă în talerul opus adevărului dintr-o balanță inventată nu pentru bine și rău, ci pentru putere și nevolnicie, nu ne interesează.

    La finalul exercițiului de forță pe care-l exercităm asupra oamenilor, altfel chiar dragi nouă, concluzionăm, detașați, deși învăluiți de cel mai crud adevăr pe care l-am putea vreodată simți pe propria noastră piele: “dragă, am cunoscut condamnați la moarte mai optimiști ca tine”. Și trecem mai departe. Continuându-ne călătoria inițiatică, vezi Doamne, pe drumul adevărului pavat, altfel, cu cele mai curate intenții, dar și pe cel al dezvoltării unui ego ce ne va fi fatal. În cursa nebunească de a ne descoperi pe noi și, ca o consecință sine qua non, de a-l uita și descalifica pe cel de lângă noi.

    Nu mai avem timp de dramele altora de când neștiuta și nebănuita proprie tragedie a singurătății și disperării de a ne iubi și regăsi ni s-a insinuat parșiv și etern în fiecare celulă!

    • Maria Victoria Negru/ 24.01.2017Răspunde

      Ai perfecta dreptate cu ce spui, insa exista o mare diferenta intre cei care ajung sa se iubeasca pe sine si sa isi alimenteze ego-urile si cei care se iubesc pe sine si daruiesc si celor din jurul lor iubire neconditionata (desi este o discutie separata a iubirii neconditionate pe care o sa o abordez cat de curand :)).

      Ego-ul sau ego-urile (ca avem mai multe) este parsiv si imbraca o „aura” de sfant atotstiutor, pe cand autenticitatea Fiintei poate transmite mai departe iubirea si grija fata de aproape. De asta consider ca intai trebuie sa te iubesti pe tine pentru ca sa ai de unde oferi iubire si celor din jurul tau. Daca persoanele se iubesc pe sine la modul egoist (am, vreau, sunt, fac) si ajung cu toate lucrurile astea la un nivel de semi-zeu, persoana respectiva este foarte clar ca a luat-o pe un drum gresit. Am intalnit multi care „propovaduiesc” tot felul de tehnici si tot felul de ipoteze, important pentru orice om este sa se uite in sufletul sau si sa aseze in echilibru tot ce se afla in dezechilibru.

      Consider ca exista o delimitare foarte clara intre spiritualitate si fanatism. Cei despre care vorbesti mai sus duc totul intr-un extremis nesanatos.

      Lucrurile trebuie sa se aseze intr-o balanta perfect echilibrata dupa parerea mea.
      In momentul in care tu esti in armonie cu tine insuti, nu ai cum sa imprastii in jurul tau altceva in afara de armonie si pozitivism (nepierzand contact cu realitatea, totusi). Targetul nu este sa ai dreptate cu orice pret, targetul este sa fii linistit si impacat sufleteste. Uneori „castigul” unor dispute nu inseamna sa ai dreptate. Inseamna sa iti poti duce viata mai departe intr-un cadru armonios, sa stii cand sa renunti si cand sa insisti.

Leave a Comment

2 × two =