Cele mai noi articole

Jurnalul unui scop – Schimbarea este posibila!

Jurnalul unui scop – Schimbarea este posibila!

Scrie pentru noi

De multe ori ma concentrez foarte mult pe cat mai am de invatat, pe cate cursuri si formari doresc sa mai fac si cate aspecte din mine mai au nevoie de acceptare sau slefuire.

Mereu cer mai mult si mai mult, de la mine insami, de la viata, dorind in permanenta sa descopar si sa ma descopar. Uneori este frustrant, alteori mi se pare o binecuvantare ca fiecare pas pe care-l fac inspre autocunoastere imi dezvaluie noi fatete ale sufletului uman, noi perspective, noi constientizari.

Am avut la inceput de drum un entuziasm fantastic dar si tipica nerabdare – vreau sa stiu totul repede, daca se poate – ACUM ! Insa, nu exista scurtatura in drumul spre tine, spre esenta ta, indiferent ce ai citit in reclamele cursurilor de dezvoltare personala.

Una dintre cele mai valoroase lectii pe care viata mi le-a dat in toata aceasta calatorie a fost cea a rabdarii si a compasiunii fata de mine insami. Am invatat sa-mi accept limitele, tristetea, cicatricile sufletului, fricile si neputintele. Am reusit sa le privesc pe toate cu acceptare si iubire, intelegand ca in fond, sunt un om care nu-i in competitie cu nimeni decat cu el insusi. Nu sunt o ‘vedeta’ si nici nu m-am asociat vreodata acestui statut, sunt o femeie ca oricare alta, cu aceleasi frici si limite interioare ca si tine.

Meseria de artist a venit insa la pachet cu statutul de persoana publica si asta m-a indemnat sa-mi construiesc cu mult efort si resurse interioare o masca in lumea in care aparentele conteaza mult mai mult decat realitatea. Multi ani nici macar nu am fost constienta de existenta ei, a fost inchisoarea mea invizibila in care am stat de buna voie mai bine de 13 ani.

Nici macar nu cred ca a fost o masca prea reusita, si daca in anumite momente ale vietii mele ma identificam perfect cu ea, la un momentdat a devenit greoaie si dureros de purtat.

A fost greu de acceptat faptul ca nimeni nu m-a obligat sa o port atata timp, am facut asta de buna voie, crezand ca asa este mai bine pentru mine pana cand nu am mai stiut cum sa traiesc fara ea. Sau mai bine zis, imi era frica de ceea ce se afla in spatele ei.

Cine sunt eu, aceasta intrebare pe care in urma cu vreo 6-7 ani o consideram un cliseu ieftin, a rasarit in mintea mea.

Cine sunt eu, ce vreau de la viata, ce vreau sa transmit in aceasta lume, ce vreau sa las in urma mea, ce ma face fericita?

Acestea sunt intrebarile la care ani de zile am raspuns cu NU STIU, fugind de responsabilitate. Sa-mi plang de mila, sa fiu o victima a sortii, sa dau vina pe altii este mult mai confortabil, pentru ca nu presupune o iesire din zona de confort.

‘Nu stiu’ inseamna de fapt ca nu vreau sa stiu, mi-e frica sa stiu.

A sti cine esti inseamna a te privi prin ochii tai si ai altora dezgolit de masti si asta presupune a-ti da voie sa devii vulnerabil cu riscul de a fi ranit sau judecat.

Ce cred ceilalti ca trebuie sa fii, nu este mai important decat ceea ce simti tu ca esti.

Un principiu atat de simplu de rostit insa atat de greu de trait. A fost dificil pentru mine sa invat sa traiesc in afara tiparelor, sa nu ma mai doara taisul judecatii sau povara etichetelor. Dincolo de toate astea, am gasit revelatia libertatii si constientizarea propriei mele esente.

Am avut nevoie de timp, rabdare, curaj si consecventa pentru a putea sa simt si sa ma simt din nou, pentru a invata iarasi cum sa ma iubesc, cum sa ma accept si cum sa revars din sufletul meu o compasiune uriasa pentru mine si pentru ceilalti.

Nu as fi putut face asta fara ajutorul oamenilor pe care i-am intalnit in drumul meu – mentori, profesori, maestri spirituali sau celelalte minunate suflete aflate pe acelasi drum cu mine. Am avut nevoie de ghidare, am avut nevoie de conexiune pentru a prinde aripi si pentru a vedea ca exista viata si in afara zonei mele de confort.

Am redescoperit iubirea neconditionata si acceptarea in oamenii de langa mine. Ea exista in fiecare dintre noi, daca indraznim sa ne asumam acest dar, daca avem curajul fantastic de a deveni vulnerabili pentru a putea fi si simti autentic.

Am inceput sa-mi scriu in suflet jurnalul unui scop, cand suferinta era deja insuportabila, cand am constientizat ca nu va veni nimeni sa ma salveze, cand intrebarile fara raspuns devenisera prea apasatoare.

Imi doream doar sa fiu fericita si impacata cu mine, pentru a-mi trai fiecare zi a vietii ca pe un dar, simtind bucurie si recunostinta pentru toate acele lucruri simple dar atat de valoroase.

Am avut nevoie sa ma pierd pentru a ma putea regasi, poate pentru prima data, pe mine insami.

Astazi ma uit inspre trecut zambind, reusind sa vad imaginea de ansamblu a tuturor experientelor mele si rolul pe care l-au avut in transformarea mea. Imi amintesc frustrarea neputintei, suferinta si disperarea pentru solutii si raspunsuri. Astazi imi dau seama ca ele au fost niste daruri cu lectii minunate si importante.

Cat de multe lucruri s-au schimbat in ultimii 6 ani, cat de diferit vad si simt viata!

Nimic nu-i imposibil, nimic nu este de neschimbat si a venit randul meu sa transmit mai departe acest mesaj catre toti cei care vor sa-l asculte. Avenit vremea mea sa fiu ghid pentru acele suflete ratacite, asa cum am fost si eu candva; sa contribui cu una sau mai multe file in jurnalul calatoriei lor.

Nu pot parcurge drumul pentru tine insa te pot insoti cu iubire, acceptare si compasiune, reamintindu-ti in permanenta ca se poate, ca esti in siguranta fiind liber, fiind TU!

Sharing is caring...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestEmail this to someonePrint this page

Comments

comments

Tags:

sylvia

No Comments

Leave a Comment

four − four =